GLUTAMINA

GLUTAMINA

Nu există nici un dubiu asupra importanţei psihologice a aminoacidului L- glutamina în iniţierea şi menţinerea funcţiei celulei, această idee fiind în unanimitate acceptată de întreaga comunitate ştiinţifică.

Dar, într-adevăr este el benefic?glutamina

Concluziile bazate pe studii ştiinţifice relevă anumite informaţii potrivit cărora glutamina reprezintă interfaţa potenţiatoare a aminoacizilor, un stimulent al creşterii rapide a masei musculare şi al recuperării post-antrenament într-un timp mult mai scurt decât s-ar putea crede.

Iată deci suplimentul potrivit, aflat în top, cel puţin pentru următoarea perioadă de timp care oferă o multitudine de avantaje incluzând creşterea în volum a celulei musculare, îmbunătăţirea balanţei proteice, regularizarea pH-ului, un puternic excitant neurotransmiţător, benefic funcţiilor cerebrale, absolut indispensabil obţinerii performanţei sportive şi nu în ultimul rând, indiferent de starea generală a organismului, de vârstă şi de alte condiţii impuse de impactul mediului asupra propriei noastre fiinţe, un factor al creşterii imunităţii generale a organismului, începând cu banalele guturaiuri şi până la flagelul începutului de mileniu, respectiv: S.I.D.A.

Rezumând cele sus-enumerate, trebuie să stabilim o singură variantă, care este sau nu este pe placul multora şi care reprezintă: ADEVĂRUL.

Acel adevăr, care face pare din viaţa de zi cu zi şi conferă cetăţeanului, consumatorului, dreptul  elementar de a fi informat.

Precum am arătat la începutul prezentului articol, importanţa deosebită a acidului L-glutaminic în  iniţierea şi menţinerea funcţiei celulei este în unanimitate acceptată de către comunitatea oamenilor de ştiinţă, de acum fiind binecunoscut faptul că majoritatea ţesuturilor şi celulelor corpului folosesc glutamina, în proporţii ridicate, variabile şi totodată, faptul că glutamina utilizată este esenţială şi fără a fi catalogaţi ca dând dovadă de preţiozitate, putem spune că este indispensablă funcţionării organismului.

Datorită faptului că există o abundentă literatură de specialitate referitoare la glutamina, în prezentul articol ne vom referi, punctual şi în mod cu totul selectiv, asupra celor mai importante  aspecte care fac parte din viaţa de zi cu zi, asupra sintezei  proteice, înmulţirii celulelor musculare şi funcţiei imunologice a glutaminei.

Glutamina 2

ORIGINEA ŞI FUNCŢIILE GLUTAMINEI

Glutamina este utilizată în multe ţesuturi incluzând: rinichii, intestinele, pancreasul şi unele celule ale sistemului imunitar.

În vederea menţinerii cererii susţinute de glutamina, ea trebuie sintetizată de către o serie de organe, inculzând: muşchii sceletici, rinichii, ficatul, plămânii şi bunăoară, inima.

Locul cel mai important al metabolismului glutaminic se află în muşchii scheletici.

În muşchii scheletici glutamina poate fi sintetizată într-o varietate de reacţii biochimice, incluzând: degradarea proteică, sau prin combinarea a 2-oxoglutarat cu aminoacizii cu ramificaţii concatenate – B.C.A.A. (leucină, isoleucină şi valină).

Aceste celule pot fi supuse unei considerabile presiuni pe timpul căreia rezultă un stres ridicat, cu consecinţe nefavorabile asupra sistemului imunitar.

Antrenamentul, este o formă de stres fiziologic, care poate duce la neutraizarea sistemului imunitar. Se pune întrebarea, care trebuie să fie raportul optim al stocurilor de glutamină, în vederea unei bune functionări a oganismului; la acestă întrebare, mulţi specialişti din domeniu, au căutat să-i afle răspunsul.

Efectul unui antrenament susţinut asupra concentraţiei de glutamină plasmatică, pare a depinde  de o apreciabilă extindere, atât a nivelului intensităţii, cât şi a duratei şedinţei de antrenament.

Dacă durata antrenamentului complet este prelungit la peste două ore, apare o mică descreştere a concentraţei de glutamină plasmatică aflată în circulaţie. Practica indică că după încetarea administrării glutaminei, efectul acesteia  se poate menţine timp de până la patru ore, după încetarea antrenamentului. Uneori, acest lucru s-a dovedit a fi real, alteori,nu.

Examinând rezultatele unei probe de super triatlon, un grup de specialişti, a observat că nivelul glutaminei din plasma participanţilor a rămas neschimbată, însă în cazul unor şedinţe individule de antrenament, de o mare intensitate, s-a observat, atât o descreştere pe de o parte, cât şi menţinera constantă a acesteia la unii indivizi.

Aşadar, iată o discordanţă între aceste examinări diferite. Acest lucru dovedeşte că, evalurile  sunt mai degrabă bazate în principal pe analiza plasmei, decât pe măsuarea schimbărilor  din mediul intracelular.

În cazul în care glutamina din muşchi a fost măsurată s-a observat o descreştere în cazurie sus-menţionae. Ceea ce este încă puţin înţeles este de ce nivelul glutaminei din plasmă poate să scadă în timp ce muşchii producători de glutamină (muşchii scheletici), elibereză glutamina în plasmă.

În altă ordine de idei se vehiculează ideea potrivit căreia rinichii extrag glutamina din plasmă în vederea menţinerii nivelului concentaţiei glutaminice la nivel renal.

Studii de ultimă oră atestă faptul că cei ce practică exerciţii fizice de multă vreme, precum şi că cei ce practică exerciţii fizice anaerobice, manifestă schimbări în sistemul circulator, prezentând un nivel descrescător al glutaminei eliberate de către muşchii scheletici.

INFLUENŢA  SUPLIMENTELOR  DE  L- GLUTAMINĂ:

Nenumărate studii de cercetare au investigat efectul exogen al aportului suplimentelor glutaminice. S-a efectuat un experiment pe două loturi de sportivi.

Lotul-a, sportivilor li s-a administrat câte 5 grame de L- glutamină înainte de antrenament şi după antrenament.

Lotul-b, (lot martor), sportivilor li s-a administrat tot câte 5 grame de substanţă, însă această substanţă nu conţinea glutamină, fiind o substanţă neutră, scontându-se pe efectul PLACEBO, efect studiat de către psihanalişti.

În urma investigaţiilor, care s-au efectuat în mod aleatoriu pe câte 80% din reprezentanţii fiecărui lot, s-au desprins concluzii foarte importante:

-toţi cei din lotul-a, nu au acuzat infecţii ale căilor respiratorii în primele şapte zile post-experiment;

-numai 48%, din repondenţii lotului-b (martor) au putut raporta acest lucru.

A fost ultrasesizat faptul că numai o singură doză de glutamină administrată nu este suficientă, dar incontestabil este necesară îmbunătăţirii concentraţiei de glutamină din plasmă, fapt pentru care s-a impus administrarea altor doze.

Factori importanţi asupra cărora dorim să vă reţinem atenţia sunt: suplimentele de L- glutamină şi creşterea capacităţii imunologice a organismului.

CREŞTEREA CELULEI ŞI APORTULUI PROTEIC

Există fără îndoială o influenţă mai puţin covârşitoare a L- glutaminei în sinteza proteinelor, care se poate constata cu precădere în cazul malnutriţiei, S.I.D.A.şi mai cu seamă în cazul bolilor gastro-intestinale.

În orice caz, realitatea este că studii recente au dovedit că suplimentele nutritive, conţinând glutamină, combinate cu exerciţiile fizice deopotrivă, îmbunătăţesc creşterea aportului proteic şi implicit creşterea celulei. Administrarea în doze suficiente, sportivilor de performanţă, cu o oră înainte, imediat după şi cu 30 de minute, post-antrnament, între care s-au intercalat exerciţii specifice: la presa picioarelor, cu 200% din greutatea corporală, 2 seturi, urmate de 2 seturi de împins de la piept, din poziţia culcat pe banca orizontală, cu 100% din greutatea corporală, sunt de acum binecunoscutele condiţii de experimentare cu două loturi, respectiv cel de bază şi martor, a demonstrat implicaţiile benefice asupra performanţelor sportive propriu-zise.

Celor cărora li s-a administra glutamină au dovedit o mai mare putere de concentrare, o mai bună coordonare  neuro-motorie şi în plus nivelul pH-ului intracelular, măsurat a fost optim, nivelul cortizonului mai scăzut decât se prognozase, incomparabile cu cele ale lotului martor.

Beneficiile L-Glutaminei:
– contracareaza efectele secundare ale chimioterapiei folosite tratamentul impotriva cancerului, inclusiv diareea, durerea si umflarea in interiorul gurii, neuropatia sau durerile musculare si cele ale articulatiilor cauzate de medicamentul specific Taxol;
– adjuvant in tratamenul SIDA. Pacientii o folosesc pentru a preveni pierderea in greutate;
– protejeaza sistemul imunitar si pe cel digestiv in fata tratamentelor de radiochimioterapie pentru persoanele care au cancer al esofagului;
– folosita pentru imbunatatirea recuperarii in urma unui transplant de maduva osoasa, dar si pentru recuperarea in urma unei operatii la nivelul intestinelor;
– previne infectiile la persoanele aflate in stare critica;
– elimina ureea;
– asigura refacerea si cresterea masei musculare;
– alcoolul reduce sinteza de glutamina in creier, iar aminoacidul scade dorinta de a bea alcool.
– regleaza pH-ul;
– ajuta in detoxifiere hepatica;
– tine sub control pofta de alimente dulci;
– protejeaza creierul in afectiuni precum epilepsie, senilitate, ADHD, boala Parkinson, schizofrenie, scleroza multipla sau maladia Alzeimer.

Pro Nutrition va recomanda Glutamina Fx, la un pret accesibil oricui.

Mod de admistrare: Se foloseste un plic (15g)/zi inainte de antrenament, acesta se dizolva in 250 ml apa.

Valoare nutritiva per portie (15 gr): L-Glutamina: 5000mg

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *